Baclava Grecească

Construcția stratificată a baclavalei, din foi subțiri ca hârtia și nuci tocate, reflectă o moștenire culinară comună de-a lungul fostului Imperiu Otoman, iar Grecia și-a revendicat de multă vreme propria variantă distinctă, bazată pe nuci, nu pe fistic, mai comun mai spre est. Unii istorici ai gastronomiei le atribuie brutarilor antici greci primele tehnici de stratificare, care au evoluat treptat în ceea ce a devenit foaia de plăcintă, deși dulciul în forma sa familiară a prins contur de-a lungul secolelor de schimburi în jurul estului Mediteranei. Contrastul dintre straturile incredibil de subțiri și crocante de aluat și umplutura densă, condimentată, de nuci este ceea ce dă preparatului textura sa distinctivă. Spre deosebire de variantele din Orientul Mijlociu, adesea îmbibate în apă de trandafiri sau sirop de flori de portocal, baclavaua grecească este tradițional finisată cu un sirop pe bază de miere, care îi dă o dulceață mai profundă, rășinoasă. Siropul trebuie turnat mereu peste preparatul proaspăt scos din cuptor, încă fierbinte, deoarece turnarea siropului rece peste o tavă fierbinte, sau a siropului fierbinte peste una răcită, face ca foile delicate să se înmoaie în loc să rămână crocante. Baclavaua se taie în romburi înainte de coacere tocmai pentru ca siropul final să pătrundă uniform în fiecare bucată, și este tradițional servită în porții mici alături de o cafea grecească tare.