Pain Perdu

Pain perdu înseamnă literalmente 'pâine pierdută', iar numele descrie exact motivul pentru care există rețeta: pâine veche, prea tare pentru a mai fi mâncată simplă, salvată prin înmuierea în ouă și lapte și prăjirea în unt. E o rețetă anti-risipă mai degrabă decât un desert conceput de la zero, cu variante documentate în bucătăria franceză din Evul Mediu, mult înainte ca 'French toast' să devină numele englezesc pentru aceeași tehnică. Diferența dintre o felie reușită și una ratată stă în timpul de înmuiere: dacă pâinea stă prea puțin în amestec, centrul rămâne uscat și crud după prăjire; dacă stă prea mult, se destramă înainte să ajungă în tigaie. Pâinea ușor veche funcționează mai bine decât cea proaspătă tocmai pentru că absoarbe lichidul uniform, fără să se transforme într-o pastă.